Afleveringen
-
În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici. De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic.
În urma acestui proces a apărut falsa distincție între “securitatea rea”, stalinistă (dejistă) și “securitatea bună”, reformată după preluarea puterii în partid de către Nicolae Ceaușescu. Dar Securitatea nu a fost niciodată bună. Abuzurile și teroarea au continuat până în 1989.
-
În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici. De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic.
În urma acestui proces a apărut falsa distincție între “securitatea rea”, stalinistă (dejistă) și “securitatea bună”, reformată după preluarea puterii în partid de către Nicolae Ceaușescu. Dar Securitatea nu a fost niciodată bună. Abuzurile și teroarea au continuat până în 1989.
-
Zijn er afleveringen die ontbreken?
-
În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.
De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic. În urma acestui proces a apărut falsa distincție între “securitatea rea”, stalinistă (dejistă) și “securitatea bună”, reformată după preluarea puterii în partid de către Nicolae Ceaușescu. Dar Securitatea nu a fost niciodată bună. Abuzurile și teroarea au continuat până în 1989.
-
În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.
De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic. În urma acestui proces a apărut falsa distincție între “securitatea rea”, stalinistă (dejistă) și “securitatea bună”, reformată după preluarea puterii în partid de către Nicolae Ceaușescu.
Dar Securitatea nu a fost niciodată bună. Abuzurile și teroarea au continuat până în 1989.
-
În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.
De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic. În urma acestui proces a apărut falsa distincție între “securitatea rea”, stalinistă (dejistă) și “securitatea bună”, reformată după preluarea puterii în partid de către Nicolae Ceaușescu.
Dar Securitatea nu a fost niciodată bună. Abuzurile și teroarea au continuat până în 1989.
-
În 1968 Partidul Comunist Român, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a pornit un fals proces împotriva unor abuzuri ale Securității, din perioada în care PCR era condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej iar ministru de interne și conducător de facto al Securității era Alexandru Drăghici.
De fapt, Ceaușescu a vrut doar să își elimine concurența la conducerea partidului și să își creeze o imagine de reformator politic.
În urma acestui proces a apărut falsa distincție între “securitatea rea”, stalinistă (dejistă) și “securitatea bună”, reformată după preluarea puterii în partid de către Nicolae Ceaușescu.
Dar Securitatea nu a fost niciodată bună. Abuzurile și teroarea au continuat până în 1989.
-
La 09.12.1989, contrainformațiile economice din cadrul Securității Gorj trimit către București o informare privind situația mai multor hidrocentrale din Gorj care nu funcționau sau funcționau deficitar.
Deși nu reușeau să rezolve probleme care trenau de ani de zile (hidrocentrale nefinalizate sau disfuncționale), autoritățile comuniste se apucau de construit noi hidrocentrale.
Echipe mutate de colo-colo, piese proiectate greșit, lipsuri de materiale și sute de milioane de lei îngropați în betoane și agregate care nu au funcționat niciodată.
-
La Contramitologia nu ne luptăm cu nostalgia oamenilor, ci cu instrumentalizarea acesteia, cu manipularea trecutului în scopul negării prezentului.
Narativele interesate vor să prezinte ideea că democrația, apartenența României la sistemul occidental de valori sunt lucrurui negative, promovează suveranismul, mistifică realitățile istorice. Acest val nu este deloc întâmplător și nici dezinteresat.
-
În acest episod discutăm despre detaliile planului întocmit de Securitate pentru prevenirea apariției de „înscrisuri dușmănoase”. Planul descrie categoriile de persoane „suspecte”, vorbește inclusiv despre „dușmanul din interior”, despre cei care scriu anecdote sau care inventau bancuri, proferau injurii și calomnii la adresa partidului. Disperarea regimului era subliniată de această încercare de a stopa exprimarea nemulțumirilor în creștere.
-
Cum era organizată interceptarea corespondenței românilor înainte de 1989? Ce era Unitatea Specială „S”, unitatea care se ocupa cu supravegherea a ceea ce comunicau oamenii în scris?
Ca să poată găsi ușor pe cei care întocmeau „înscrisuri dușmănoase”, Securitatea a organizat o bază cu probe de scris. Sute de mii de români au dat, fără să fie înștiințați despre motive, probe de scris cu scopul constituirii acestei baze.
-
Pentru Securitate, orice formă de protest era o mare problemă. Cu atât mai mult, protestul public, care risca să se extindă. Un „Plan de măsuri” din aprilie 1985 ne arată că în ultimii ani ai comunismului numărul cetățenilor români care recurgeau la această formă de protest crescuse. Sătui de foame, frig și teroare, tot mai mulți români trimiteau scrisori anonime de protest, scriau lozinci anticomuniste în locuri publice. Securitatea trebuia să oprească acest fenomen.
-
Orice formă de protest era interzisă în perioada comunistă, iar consecințele puteau fi foarte grave pentru cei care se încăpățânau. Securitatea intervenea și folosea o gamă extinsă de metode, de la așa-numită „destrămare a anturajului”, până la internarea forțată în spitale de psihiatrie. Cine era „nebun” să se opună regimului communist în această situație și ce puteau păți astfel de persoane?
-
Există mari diferențe între ceea ce se înțelege astăzi prin „terorism” și ceea ce înțelegea Securitatea prin „teorism”. Dacă termenul actual se referă strict la organizații care practică acest tip de acțiune, în perioada comunistă, unii cetățeni care de fapt se ridicau împortiva regimului puteau fi considerați „teoriști” și puteau intra în atenția USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă).
Cine erau de fapt „teoriștii” în accepțiunea Securității și ce măsuri se luau împotriva lor?
-
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus plângere împotriva ordonanței de clasare a procurorului de caz Marius Iacob, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, în dosarul privitor la căminele-spital din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației
La 31.05.2017, IICCMER a depus la Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase față de minorii cu handicap sever instituționalizați în căminele-spital pentru minorii „nerecuperabili” din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației, aflate în administrarea Statului român în perioada regimului comunist.
În concordanță cu stadiul de atunci al investigațiilor întreprinse de experții IICCMER, denunțul viza moartea a nu mai puțin de 771 minori aflați sub protecția statului comunist. Căminele pentru deficienți „nerecuperabili” erau unități de ocrotire a minorilor în vârstă de la 3 la 18 ani, suferinzi de boli cronice incurabile, fizice sau psihice, aşa cum stipula art. 5 din Legea nr.3/1970. Potrivit legilor aflate atunci în vigoare, aceste centre aveau menirea de a „asigura minorilor cazarea, întreţinerea completă, condiţiile de îngrijire şi tratament medical corespunzător menţinerii sau ameliorării sănătăţii, urmărind formarea deprinderilor de autoservire”. La căminul-spital Cighid mortalitatea a fost de peste 80% din pacienții internați, la Păstrăveni, din 718 minori internați au decedat 394, iar la Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili Sighetu Marmației au decedat cel puţin 279 de copii, dintr-un total de 782 internați.
La finele regimului comunist, în România funcţionau 23 de cămine pentru „minori deficienți nerecuperabili”, la care se adăugau 4 secţii în cămine-spital pentru adulţi, capacitatea totală fiind de 4465 de locuri. Unele dintre ele, așa cum este cel de la Plătărești, care funcționa în subordinea fostului Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, constituie obiectul altor plângeri penale înaintate autorităților în drept.
-
Ce se întâmpla când informatorii renunțau la relația cu Securitatea? Cum proceda Securitatea în situațiile în care fostele ei surse treceau de cealaltă parte a baricadei?
Discutăm în acest episode despre cazul Caraion, despre cum Securitatea a desfășurat o operațiune de compromitere a scriitorului prin intermediul publicației „Săptămâna” condusă de Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor.
Tot în acest episod discutăm despre măsurile de verificare ale rețelei informative.
-
Cum era creată rețeaua informativă a Securității? Cine erau persoanele care colaborau cu Securitatea și furnizau informații despre colegii, rudele sau apropiații lor?
Informatorii Securității erau recrutați în urma unui proces elaborat de verificare, studiere și în cadrul unui scenariu complex întocmit de ofițerul recrutor și aprobat de superiorii săi. Prezentăm în acest episod unul dintre documentele de bază folosite de Securitate pentru a organiza rețeaua informativă.
-
Pentru partid, sportul a reprezentat o puternică sursă de propagandă. Sportivii erau priviți drept niște “ambasadori informali” au țării, deoarece prezentau o imagine bună a țării, mai ales în străinătate. Astfel că, Ministerul de Interne a avut o puternică implicare în fenomenul sportiv, prin intermediul echipei fanion, “Dinamo”. Bani, suporteri, promovare, cotizații - o privire inedită asupra sportului în România comunistă.
-
Bucureștiul este un oraș amestecat urbanistic, în care epocile care s-au succedat și-au lăsat, fiecare, amprenta. Fără să ne dăm seama, acest amalgam se răsfrânge asupra felului în care trăim. De asemenea, felul în care locuim se răsfrânge și asupra felului în care gândim.
-
Cum ne afectează astăzi calitatea vieții felul în care s-au construit orașele în perioada comunistă? Urbanizare, industrializare, sistematizare - o analiză care oferă o serie de răspunsuri, dar, mai ales, propune întrebări noi.
-
În 1987 condițiile de trai erau extrem de proaste pentru toți românii, indiferent de ocupația pe care o aveau sau locul în care trăiau. Se făcea economie la tot ce se putea (sau nu se putea) face. Curentul electric pe sponci, căldura lipsă în sălile de curs, biblioteci și căminele studențești i-au adus pe studenții din Iași la capătul răbdării.
După ce pe 16 februarie 1987 muncitorii de l-a Nicolina i-au surprins cu o amplă grevă pe cei de la comitetul județean al PCR, imediat a doua zi a venit și protestul surpriză al studenților pe străzile Iașului.
Istoricul Oana Demetriade povestește și explică acest episod mai puțin cunoscut din istoria de dinainte de 1989 a României.
- Laat meer zien
